Democrațiile rareori aleg, sau nu aleg niciodată cei mai buni lideri. Avantajul lor față de dictaturi sau alte forme de guvernare este doar că „previn eficient ca lideri sub medie să devină conducători".

Psihologii americani Dunning și Kruger au demonstrat încă din '99 că persoanele incompetente sunt în mod intrinsec incapabile să judece competența altora sau calitatea ideilor acestora.

Mai mult, au demonstrat că majoritatea oamenilor se înșală considerabil cu privire la propriile abilități intelectuale. Indiferent dacă cercetătorii au testat capacitatea oamenilor de a evalua amuzamentul glumelor, corectitudinea gramaticală sau performanța într-un joc de șah, au ajuns la aceeași concluzie. Întotdeauna oamenii își evaluează propria realizare ca fiind „mai bună decât media”; chiar și oamenii care, la testare, obțin rezultate foarte slabe.

Mato Nagel, un sociolog din Germania, a pus recent în aplicare teoriile lui Dunning și Kruger, prin simularea computerizată a unei alegeri democratice. În modelul matematic al alegerii, a presupus că abilitățile de leadership ale alegătorilor sunt distribuite pe o curbă în formă de clopot (curbă Gauss) - unii fiind lideri foarte buni, alții foarte slabi, dar majoritatea mediocri - și că fiecare alegător este incapabil să recunoască abilitățile de leadership ale unui candidat politic drept mai bune decât ale sale.

Când o astfel de alegere a fost simulată, candidații ale căror abilități de leadership erau doar puțin peste medie au câștigat întotdeauna.

Democrația încă este cel mai bun sistem de guvernare pe care îl avem la dispoziție. Însă este responsabilitatea tuturor să crească nivelul majorității, pentru a avea capacitatea necesară să aleagă liderii potriviți.

Rămâi nerezonabil,

Text de Răzvan Căzănescu